Avem vești bune pentru cei mai activi din comunitatea mureșeană, fie ONG-uri, indivizi sau companii. În data de 11 mai 2014 Fundația Comunitară Mureș organizează a 4-a ediție a evenimentului sportiv cu strângere de fonduri pentru proiecte comunitare, SWIMATHON.ms.
La ediția din 2013 echipele de la SWIMATHON.ms au strâns suma de 19.262 lei, de 2,41 ori mai mult decât în anul 2012.
La editia SWIMATHON.ms 2013, organizat de Fundația Comunitară Mureș 103 înotători din 14 echipa au înotat pentru cauze comunitare. Echipele au înotat 946 de lungimi de bazin olimpic.
Pe locul I s-a clasat echipa Sharks Team, care au înotat 109 lungimi, locul II a fost ocupat de echipele care au înotat 89 de lungimi și anume Gedeon Richter, al cărei scop a fost strângerea de fonduri pentru tratamente medicale pentru un copil și TORPI MS, care au înotat pentru completarea echipamentelor pentru înotători și cele 4 echipe polo.Pe locul III, cu 88 de lungimi înotate s-a clasat echipa Club Sportiv Mini Max, care au înotat pentru cumpărarea de materiale sportive pentru club.